Din moment ce avem două urechi şi doar o gură, ascultatul s-ar putea să fie una din abilităţile cele mai importante de comunicare. Această glumă ascunde un mare adevăr. Petrecem mai mult timp ascultând, decât făcând orice altceva: un studiu a arătat că 70% din timpul nostru cât suntem treji, comunicam: prin scris 9%, citit 16%, vorbit 30% şi ascultat 45%.

Ascultatul activ este o modalitate de a asculta şi de a răspunde celeilalte persoane, care duce la îmbunătăţirea înţelegerii reciproce şi la depăşirea obstacolelor care stau în calea în comunicării. Există diferite metode ale ascultarii active :

Confirmări

Confirmările includ semnale verbale, vizuale şi non-verbale, precum şi sunete care îl fac pe vorbitor să înţeleagă că îl ascultăm cu interes şi cu respect, cum ar fi: semne din cap, înclinarea corpului, contactul vizual, cuvinte cum ar fi  “ah, da, cu adevărat?”, “spune-mi mai multe”, „ te aud, aşa deci”,” prin urmare”, „vad”, „da”.

Tăcere atentă

“Tăcerea e de aur, cuvintele sunt de argint”. A păstra tăcerea este dificil, dar, atunci când reuşim, suntem capabili să aflăm mai multe informaţii de la vorbitor. Majoritatea celor care ascultă nu se simt confortabil atunci când tac dar, în timpul în care nu vorbesc, în loc să isi lase mintea să le umble prin alte părţi, ar trebui: a) să observe expresia facială a vorbitorului, atitudinea şi gesturile sale şi să încerce să le interpreteze; b) să caute să simtă ceea ce vorbitorul simte şi c) să hotărască care este cel mai bun răspuns de dat.

Întrebări

Ideea de a pune întrebări pare să intre în contradicţie cu ideea de a asculta. Dar, un ascultător activ pune întrebări tocmai pentru a arăta vorbitorului interesul său în ce priveşte: a) ceea ce vorbitorul a spus şi b) de a şti mai multe, pentru a înţelege mai bine punctul de vedere al vorbitorului.

Întrebările deschise sunt preferabile celor închise, deoarece dau posibilitatea vorbitorului de a se deschide, de a explora gândurile şi sentimentele sale. De asemenea, este important de a pune întrebări câte una pe rând.

Parafrazare

Parafrazarea se concentrează pe conţinutul transmis de vorbitor, făcând rezumatul a ceea ce a spus, tocmai pentru a lămuri şi a confirma înţelegerea corectă a celor transmise. Paşii unui proces de parafrazare sunt:

1. Daţi posibilitatea vorbitorului să termine ce are de spus.
2. Reformulaţi, cu propriile cuvinte, ce credeţi că vorbitorul a spus.
3. Dacă vorbitorul vă confirmă înţelegerea, continuaţi conversaţia
4. Dacă vorbitorul vă indică că aţi înţeles greşit, rugaţi vorbitorul să repete. “Nu am înţeles, vrei să reformulezi ce ai spus?”

Există doar o singură capcana atunci când folositi parafrazarea: nu o folositi prea des!

Reflectarea sentimentelor

Aceasta implică reflectarea emoţiilor vorbitorului pe care ea sau el le comunică. Nu pierdeţi dimensiunea emoţională a unei conversaţii, prin concentrarea în exclusivitate pe conţinut. Încurajaţi vorbitorul să vorbească despre sentimentele sale – acestea pot fi bucurie, tristeţe, frustrare, furie sau durere.

Reflectarea sentimentelor îl va ajuta pe vorbitor să îşi înţeleagă propriile emoţii şi să găseasca calea spre rezolvarea unei probleme.

Reflectarea intelesului

Din moment ce o persoană ştie cum să reflecte sentimentele şi conţinutul separat, este relativ uşor să le pui pe amândouă într-o reflecţie cuprinzătoate. Ar fi de folos dacă aţi folosi formula: “Tu simţi (introduceţi sentimentul în cauză) deoarece (introduceţi evenimentul)”.

Reflecţii care sumarizează

O reflecţie care sumarizează este o declaraţie pe scurt a principalelor teme şi sentimente pe care vorbitorul le-a exprimat de-a lungul unei discuţii.

O sumarizare eficientă poate ajuta vorbitorul să aibă o coerenţă mai mare, o mai bună înţelegere a situaţiei şi puterea de a trage concluzii.

• Următorul articol
• Articolul precedent