ARTICOL

Cum ne îmbunătățim comunicarea? De unde începem?

„Comunicarea eficientă este o artă. Nimeni în lume nu excelează în domeniul artistic fără multă practică, răbdare, perseverență.” (Lisa Bourbeau)

 

Am început să lucrez în sesiuni individuale cu din ce în ce mai mulți oameni care își doresc să își îmbunătățească comunicarea. O femeie manager cu oameni în subordine, un inginer în pragul divorțului, care a auzit în toți anii de căsnicie reproșul-nu știi să comunici!, o studentă care intuiește că succesul ei profesional va depinde într-o bună măsură de abilitățile ei de comunicare, un cuplu tânăr și vesel și alții cu care lucrez în perioada asta. Este o muncă plină de satisfacție, de bucurie generatoare de energie.

Abordarea mea este personalizată și diferită în funcție de fiecare om cu care lucrez. Identific tipare de comunicare, emoții „dirijoare”, perspective în care ne blocăm sau bariere nevăzute care duc la scurtcircuitarea comunicării, propun alternative și mă bucur apoi de rezultate alături de omul cu care lucrez-toate acestea transformă munca mea într-una plină de sens și satisfacție.

Dincolo de particulăritățile celor cu care lucrez individual, aș vrea să explorez în acest articol modurile în care cineva, la modul general, își poate îmbunătăți abilitățile de comunicare. În spatele cuvintelor, în spatele banalului „a vorbi”, stă o întreagă psihologie. Sunt emoții mascate sau nu, nevoi, dorințe, filtre. O logică a emoțiilor. E o țesătură complicată, care necesită aplecare, introspecție, studiu, ajutor specializat.

De ce să ne îmbunătățim comunicarea?

„Cuvântul este un mijloc imperfect de comunicare” spunea  Camil Petrescu.

” Oamenii se urăsc pentru că se tem. Se tem pentru că nu se cunosc. Nu se cunosc pentru că nu comunica.” (Martin Luther King)

O comunicare eficienta duce la relații bune, armonioase și profunde. O comunicare mai bună duce la dinamizarea vieții și activităților cotidiene. O comunicare mai bună ne poate ajuta să obținem jobul visat, să vindem mai ușor, să negociem cu mai mult curaj. Ne ajută să ne menținem sănătatea emoțională și fizică. O comunicare mai rafinată, mai conștientă ne oferă pur și simplu satisfacție și ușurință în a naviga pe apele zilelor noastre…

Comunicarea are reguli. Multi dintre noi cunoaștem din copilarie doar trei dintre ele:
-Oamenii trebuie să vorbească pe rand.
-Trebuie să aștepți ca cealaltă persoană să termine ce are de spus, înainte să poți vorbi.
-Cea de-a doua persoană care ia cuvântul, ar trebui să răspundă la cele spuse de primul interlocutor, nu să introducă un subiect nou.

Nu le respectăm mereu. Sau le respectăm întocmai și totuși….cum, necum, tot într-o fundătura ajungem.

 

Sunt câteva lucruri pe care oricine le poate face pentru a își îmbunătăți comunicarea:

  1. să citească mult, cu atenție nu doar la poveste, ci și la cum este spusă povestea…

” Sa vorbești bine, să dispui de o limbă bogată și diversă, să găsești expresia adecvată pentru fiecare idee sau emoție pe care dorești să o comunici, înseamnă să fii mai bine pregătit pentru a gândi, pentru a preda, a învăța, a dialoga, dar și pentru a visa, a simți și a te emoționa.” (Maria Varga Llosa in eseul „Literatura și viața”, apărut in volumul „Adevarul minciunilor”, Ed Humanitas)

 

2.  să asculte mai mult decât să vorbească. A asculta nu este sinonim cu a auzi. Se referă la a fi prezent, atent, focusat, empatic. Un bun ascultător stăpânește arta de a pune întrebări.

Si mai este si genul acesta de ascultare:

„Ca mijloc de comunicare, vorbirea este un biet inlocuitor al inimii si al ochilor. Poate ati constientizat acea care urmeaza unei convorbiri obisnuite. 
Ascultati conversatia din umbra cu urechea interioara si veti auzi cealalta parte a relatiilor voastre cu ceilalti. Adevarul deplin este spus la acest nivel, asa cum doi copii nu isi ascund nimic unul altuia.” (Doreen Virtue, Terapia cu ingeri).
„Orice comunicare decurge pe doua planuri, planul conținutului și planul relației, ultimul definindu-l pe cel dintâi. „(Vera Birkenbihl)
3. Să caute să identifice corect punctele nevralgice în comunicare. Ce anume se repetă și duce la aceleași rezultate? Care sunt reprosurile celor din jur? Ce bariere ne împiedică să comunicăm eficient? Nu mă refer aici la cele pe care le gasesti listate peste tot-gen zgomotediferente culturale, ci la bariere precum folosirea si decriptarea unor mesaje în moduri diferite. De ex, cuvântul „puțin” înseamnă ceva pentru mine, altceva pentru tine…Aceste bariere duc de prea multe ori la conflicte, neînțelegeri, suferință, tensiuni.
Triggeri, filtre, proiecții, așteptări, moduri diferite de a decodifica mesajele…le poți identifica în comunicarea ta?
4. să comunice bine cu propria persoană. Cum bine puncta George, un prieten:
„Să înceapă de la comunicarea cu el însuși, să se înțeleagă el pe el însuși, să își poată defini CINE ESTE, să se accepte așa cum este cu bunele și cu relele sale și apoi și comunicarea cu cei din jurul lui se va îmbunătăți. Nu poți avea îmbunătățirea comunicării cu cei din jur când tu nu ai făcut pace cu tine însuți, nu comunici bine cu tine. „
Pare simplu, doar câteva puncte, nu? Dar nu este. Este un proces lung, o combinație de elemente din psihologie, filologie, managementul conflictelor, implică vindecare, curaj, dorința de rafinare, de claritate. Acolo însă unde este dorința de mai bine jumătate din drum a fost făcut.
Restul se construiește pas cu pas.
Dacă vrei să te susțin în demersul tău de a îți îmbunătăți comunicarea, sunt bucuroasă să îți ies în întâmpinare cu toată experiența mea în lucrul cu oamenii, cu toată deschiderea și empatia.
andreea@focuspeinima.ro